Voiam sa afirm ca pe lume nu exista libertate, insa mi-am dat seama ca ea, in forma cea mai trista si paradoxala, exista. Exista oameni care se cred Dumnezeu, oameni pentru a caror libertate nu exista remediu si care sunt captivi, oricat de paradoxal poate suna, in propria libertate. E foarte bine spus ca nebunia este logica in care s-a strecurat speranta. Imaginati-va sanse neingradite de a te crea si de a te distruge la nivel de existenta si social. Sunt oameni dincolo de bine si de rau, pe lumea asta, oameni dincolo de justitie, de promisiunile de ordin dogmatic ale fericirii sau agoniei vesnice, oameni pentru care nu s-a scris nici o Biblie si pe care Dumnezeu pare ca i-a creat doar ca sa isi rada de propria reflexie caricaturala in oglinda, oameni care vad in ei insisi mantuirea lumii, desi ei sunt expresia singuratatii absolute si expresia rasturnata a puterii (pe care le-o da imaginatia lor). Poate ca ei vor cunoaste neantul, sau poate vor reinvia in infinite lumi, cele mai frumoase posibile, si vor fi vreodata Dumnezeu, asa cum au crezut in existenta lor pamanteana ca sunt, si vor gandi alte lumi, cu un singur profet, care sa fie Calea, Adevarul si Viata pentru toti si pentru toate, de la cel mai mic fir de praf pana la cele mai virtuoase dintre creaturi, fara oameni, si, implicit, fara nebuni.

Cea suprema este Dzeu  -  El este cel care va decide la final care incotro, la propriu, cu toate ca eu nu vad in nimeni o autoritate morala dreapta si de necontestat, cand vine vorba de felul cum decurg lucrurile pe lumea asta  -, cele relative suntem noi, toti cei care vedem raul si decaderea si ne ridicam vocile noastre micute si simpaticute si le declaram. Insa cum ar fi daca tot raul din lumea asta ar avea o justificare,  una singura,  cum ar fi o floare, una invizibila si nemuritoare, sau orice alta forma va puteti imagina, incarcata de sens si, in aparenta, doar in aparenta, atat de usor de inteles … Daca totul, absolut tot ce ne putem imagina mai rau ar fi normal, si fara rezolvare si fara sens si nimeni nu ar putea sa vada asta? Desigur, e o varianta de lume nebuna, dar… daca noi am trai asa? Daca noi am fi produsul unei minti nebune, fara Dumnezeu, care habar n-are de “bine” si “dreptate”, daca lumea ar fi prelungirea unei fiinte delirante si rele, mai ales rele, dar nu prin vointa proprie rea, ci prin soarta? Cine am mai fi noi, cu toata carnea si visul nostru, cu indignarile si realizarile noastre si tot ceea ce ne face reali? Nu am mai fi cineva, ci niste nimicuri la fel de moarte ca visurile.

Nu o sa scriu ceva profund, nu va asteptati la sisteme filozofice si teorii complicate. Am avut o simpla si nevinovata revelatie, in timp ce ma uitam pe un site cu rochii din colectia noua pe 2011. Ma holbam, si ma holbam, gandindu-ma: “Asta e frumoasa..Hmm…Dar si asta e!”…Tipic feminin, de altfel, recunosc. Nu stiam pe care sa o aleg. Am constatat, ce-i drept, si ca exista o categorie anume de rochii, purtate de o singura persoana, cele mai dragute, mai exact.  Mda, panarama privilegiata…:> Si pe masura ce ma uitam la cele mai dragute rochii m-a apucat greata, pentru ca…erau excesiv de dragute! Too much of a cute thing can kill all pleasure, indeed… Si da, am avut o revelatie: perfection sucks. Stim cu totii Cine e perfect… Si daca ar fi asa cum se zvoneste, ei bine nici nu vreau sa Il cunosc vreodata (nu vreau sa vomit! Sunt o fiinta mai sensibila de fel…), desi trebuie sa recunosc ca ar fi amuzant sa vomit la primul meu contact cu Cel care sta la originea intrebarilor care ne definesc, gen cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam, intrebari tampite si inutile daca e sa ma intrebati pe mine, pentru ca sunt sanse mari sa nu aflam niciodata raspunsul la ele, dar dupa cum spuneam: ele ne definesc, ceea ce ne face tampiti si inutili. Sunt pe lumea asta lucruri cu care nu are rost sa ne irosim vremea, iar intrebarile astea sunt printre ele, caci duc catre nicaieri, destinatia finala a tuturor, probabil… Nu e exclus ca toate intrebarile astea sa fie urmate de o voma finala si, in consecinta, de aruncarea in nimic, caci da, impartim lumea (nu mai pot sa spun universul, caci nu traim in singurul) cu un demiurg razbunator – nu revolutionez cu nimic imaginea lui Dzeu, credeti-ma pe cuvant -, care, vazandu-Se pus in fata creatiei sale dezgustate de perfectiunea-I, ar fi capabil sa o azvarle in neant fara sa stea prea mult pe ganduri.

Evident, nu discutam aici despre regnul animal, in care ne incadram cu totii. Dar multi au impresia ca doar pentru ca putem avea telefoane mobile de 6 mm grosime, automobile care pot atinge 400 de km/h sau televizoare 3 D suntem superiori… Cand de fapt nu e deloc asa. Nu stim nici macar de ce existam aici si acum sau daca vom mai exista in urmatoarele cinci secunde… Daaaar deviez de la subiect ) Deci, de ce sunt oamenii mai animale decat animalele… Pentru ca animalele nu isi chinuie semenii. Pentru ca, uneori, oamenii au mai putin instinct matern decat animalele. Pentru ca animalele nu isi arunca copiii la gunoi sau, mai rau, in frig. Pentru ca animalele nu ar face niciodata anumite lucruri (vezi Stirile de la ora 5…). Pentru ca, pentru ca, pentru ca… Lista ramane deschisa. Intrebarea care ramane este daca intr-adevar suntem atat de evoluati pe cat ne credem.

E. Ionescu spunea ca umorul este un remediu impotriva angoasei. Insa ce te faci cand situatiile care ar trebui sa-ti starneasca rasul te baga mai rau in depresie??? Nu vad nimic amuzant la o baba care zace comfortably numb pe marginea santului, si care e mai apoi culeasa de catre consateni si pusa intr-un carut, ci trist. Si ceva din mine imi spune ca numai pe plaiuri mioritice ai putea vedea asa ceva, la inceput de secol XXI. Suntem o natie deprimanta, fratilor!

Cartile automotivationale ne spun ca daca avem un tel, suntem sanatosi psihic (ne pasa de propria viata sau ceva de genul asta) si ca unde exista vointa, exista si puterea de a realiza. Cele mai simpatice realizari sunt cele de ordin material, dupa parerea mea. Cu alte cuvinte: see a piece of paper with the National Bank’s governor of your country signature on it? Sieze it! That’s what your purpose in life lies in, dear…whoever. Am uitat sa pun ghilimelele cuvantului dintre  “mai” si “realizari” :”>. Si tot aceste carti ne invata ca orice putem visa sa construim, cand vine vorba de viitorul nostru, putem sa si construim si ca suntem fiinte capabile si puternice si ca acesta este un dat natural. Yeah…Tell that to a schizophrenic or a depressive or a retard and see their point of view!… Lumea ideala a indemnurilor pozitive e atat de vulnerabila in fata determinismului biologic, caci nu ne nastem in nici un caz egali nici macar ca sanse de a spera si de a ne visa intr-o lume mai buna in timpul vietii, nu mai spun ca si capacitate… Si subreda si relativa e si teoria autogestiei cu toate promisiunile si iluziile ei. Deci ce putem face? Ce ne ramane de facut in aceasta lume a fatalitatii ce arunca zarurile, naste miraje si pedepseste cu intrebari pentru toti (caci da, fatalitatea ne e mama tuturor si ne iubeste in masura egala…cel putin ea o face)? Pai ne putem intoarce catre noi insine, catre lumea interioara, pe care o putem devora si trai in atatea feluri, savurandu-ne durerea (nu e obligatoriu sa fim toti masochisti), ne putem analiza fericirea, ne putem ridica si contesta intr-o lupta vlaguitoare semnele de intrebare unele dupa altele, lasandu-ne vrajiti de durerea si unduirea lor fara un inceput si un sfarsit vizibil, putem sonda labirintul propriilor credinte si sentimente, atat de imateriale si de puternice prin obsesiile cu care ne ranesc pentru vesnicie…vesnicie, da, acesta este timpul in care ne miscam cand suntem prinsi in dialogul cu noi insine ca si cu insusi Dumnezeu, asta ne pot oferi propriile stari: eternitatea. Iata care este puterea noastra pe acest mic Pamant, singura reala si democratica…

Vedetele sunt oameni obisnuiti. Dar nuuuuu… Noi trebuie sa le punem pe piedestaluri, sa le urmarim cu infrigurare jocul pe scena vietii, la fel de anonim si de plictisitor, in fond, ca al oricaruia dintre noi: se nasc , si-o trag, se aventureaza in relatii, se aduna pe la petreceri in multimi la fel de izolate ca oricare alte grupuri de fiinte de sub cerul asta, care ne imbie si ne chinuie pe toti deopotriva cu aceeasi rece alternanta zi-noapte – nu am auzit de nici o aparitie divina pe la nici o paranghelie din Bamboo sau mai stiu eu ce alt loc “privilegiat” de genul asta de pe Pamant – , pun capat relatiilor, tin diete, merg la sala, isi rup gatul pe partii de schi sau cazand de prin palmieri (vedetele rock pot executa miscari de-a dreptul dragalase in acest carnaval gri al omenirii, trebuie sa recunosc), trag pe nas, si-o iau in freza sau aplica scatoalce cui li se pare ca si-o merita, fac copii, divorteaza, se recasatoresc… in fine, isi umplu vietile “de exceptie”  cu alte astfel de evenimente “extraordinare”, pentru ca in final sa…. saaaaaaaaaaa???? I can’t hear you… yup: MOARA… Si cat timp ele respira si umbla pe suprafata pamantului noi trebuie – chiar trebuie ?! – sa le contemplam existentele de undeva din abisurile micilor noastre vieti nemediatizate. “Mama printr-o minune” – care dracu’ nastere nu e, inca, o minune si un mister -, “Cum au petrecut vedetele de Halloween” – adevarul e ca au mai multi bani decat niste burghezi de rand (iertata-mi fie exprimarea usor anti-establishment, dar asta imi vine cateodata, sa pornesc o revolutie!), si-au permis costumatii (duh ) mai scumpe decat vulgul de rand, “Au o casnicie in deriva” – watch my heart falling apart…-, “O familie normala” – si iata cum ajungem sa citim cu sufletul la gura si despre normalitate ) !

Ce e exceptional in destinele umane si ce nu merita tiparit/televizat, dezbatut ar trebui sa putem decide fiecare dintre noi. Ar putea fiecare sa isi tina un jurnal al trairilor si ideilor si sa fie propria vedeta,  mintindu-se pana la autoanulare si pozand pentru sine in cea mai stralucitoare fiinta, pentru a uita de propriile mari intrebari si de mistere macar pentru o clipa. Dar, ca sa parafrazez un mare clasic… decedat: lumea noastra numai asa cum ar trebui sa fie nu este.

Richard Ashcroft – Check the meaning

Sigur Ros – Saeglopur

Chemical Brothers – Hey Boy Hey Girl

In seara asta am revazut, dupa destul de mult timp, videoclipul piesei “Check the Meaning”, care e absolut genial. Cand spun absolut genial, am pretentia ca emit un adevar absolut, in care as vrea sa se regaseasca orice persoana, dar sunt subiectiva si visatoare dorindu-mi asta. Si ca tot veni vorba de vise, fiecare dintre videoclipurile de mai sus are ceva de vis in el … dar ce creatie artistica nu are? Caci tot ce e arta e o proiectie exterioara a subiectivitatii, o obiectivare a ei, care in acelasi timp e desprinsa fizic de creatorul ei, dar care poarta in ea mesajul, care, da, este palpabil, il poti atinge … cu mintea . Enough with theory though , caci nu vreau sa ametesc pe nimeni. Revenind la “Check the meaning” … In principal,  imi place pentru ca e alb negru si pentru ca impactul imaginii unei fiinte inaripate ( pe care nu o pot numi inger, ci tot om, sau un inger complet umanizat si totodata “murdarit” in mod iremediabil de suferinta, prin cadere –sunt fortata de catre imagini sa visez, dar nu pot sa merg intr-atat de departe incat sa vad in mainile omului modern un inger, pentru ca nu mi se pare sic si nici realist, ci mai degraba stupid … prin urmare, cel din mainile omului este el insusi – my point of view ) in mainile unui om e cu atat mai puternic in contextul dualitatii alb-negru.

Povestea din al doilea videoclip este trista si cat se poate de transparenta. Copilul care va rataci prin apa pare ca se naste din femeia care il priveste cum patrunde in apa in care se va scufunda si in care isi va afla sfarsitul tragic. In apa, cele mai periculoase lucruri, in aparenta, cel putin, nu il vor rani, iar fatale ii vor fi cele mai nesemnificative, algele – ironic lucru, asa cum e si viata insasi, pentru unii dintre noi, chiar pentru cei mai puri si nevinovati, ca si in videoclipul asta.

O fetita in spatele unui autobuz cu elevi, privindu-si fascinata propriile maini – asa incepe videoclipul care mi-a deschis noi orizonturi asupra ideii de detasare pe la 15 ani or so…  A privi armate de schelete, incepand cu al tau, cu detasare de fier – asta numesc eu curaj si frumusete …

Site-ul Travelwiz ofera informatii turistice si ghiduri de calatorie din Europa si America Centrala si de Nord. In sectiunea europeana, puteti vizita virtual 31 de orase din 44 de tari, de la centrul lumii catolice, Vatican, la Georgia. Este prezentat si Bucurestiul, intr-un scurt istoric si prin intermediul unei harti, prin care veti fi ghidati, dealtfel, catre toate obiectivele turistice majore, care sunt insotite de informatii nu doar de ordin istoric, ci si practic, cum ar fi clima locatiei, programul de vizita si tariful intrarii.

Site-ul tine cont de gusturile vizitatorilor in materie de locatii turistice, astfel ca exista si o categorie a obiectivelor populare printre amatorii de turism. Puteti vota fiecare obiectiv turistic si il puteti recomanda si prietenilor de pe facebook . Navigarea site-ului are si aspecte interactive: va puteti testa cunostintele din geografie in sectiunea „Quiz” – distractiv si educativ :>.
Daca v-ati indragostit de site, puteti tine legatura cu el abonandu-va la Newsletter.

Eu marturisesc ca sunt indragostita de Londra. Se spune ca britanicii sunt cinici si ca poti citi in trasaturile chipurilor lor un interior sufletesc nu tocmai luminos, insa as da orice – asa se zice…eu nu as da literally orice ) – sa vizitez monumente de arta gotica precum cladirea Parlamentului sau clasica, precum Muzeul Britanic, cu marile sale coloane de la intrare, in stil ionic, sa colind Londra la etajul unui double decker si – de ce nu? – sa petrec un revelion pe malul frumoasei Tamisa, sub portiunea de cer cutremurata de zgomotul asurzitor si luminile orbitoare ale artificiilor ce zboara din Ochiul Londrei.